MENIU

Eurostat: Rata anuală a inflației în zona euro a încetinit semnificativ în luna martie. Află care au fost motivele

Rata inflatie zona euro

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit semnificativ în martie, arată o estimare preliminară publicată astăzi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Astfel, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 0,7% în martie, de la 1,2% luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere a preţurilor de consum cu 0,8%, informează Agerpres.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Încetinirea inflaţiei în zona euro în martie se explică în principal prin evoluţia preţurilor la energie, spun specialiștii, care arată că acestea au înregistrat o scădere cu 4,3%, după un declin cu 0,3% luna precedentă. În schimb, preţurile la alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 2,4% (faţă de un avans de 2,1% luna precedentă), iar la servicii preţurile au crescut cu 1,3% (faţă de un avans de 1,6% luna precedentă).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a încetinit la 1,2% în martie, de la 1,3% în februarie, mai arată sursa citată.


Mai multe articole despre:
eurostat inflatie rata inflatie