Europarlamentarul Gheorghe Falcă a fost la vot. Ce le-a spus reporterilor la ieșirea din secție
Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, care candidează pentru un nou mandat, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat "pentru proiectele europene care vin la Arad şi în întreaga ţară".
"Am votat pentru o reprezentare a Aradului la Bruxelles, am votat pentru proiectele europene care vin la Arad şi în întreaga ţară, am votat pentru continuitatea cu marile proiecte pe care le are România, inclusiv Aradul, am votat şi pentru ceea ce înseamnă familiile noastre, locurile noastre de muncă, sistemul de sănătate, toate aceste servicii publice sunt, astăzi, într-o bună finanţare europeană. De aceea, continuitatea drumului european al României este importantă pentru toată lumea", a afirmat Falcă.
El şi-a exprimat speranţa "ca arădenii să fie în vârful a ceea ce înseamnă votul, a ceea ce înseamnă a da direcţia corectă a României".
În judeţul Arad, au fost înfiinţate 440 de secţii de votare, din care 115 în municipiul Arad, iar 262 de persoane candidează pentru funcţia de primar în cele 10 oraşe şi 68 de comune din judeţ. Pe listele electorale permanente sunt înregistrate 380.215 de persoane cu drept de vot pentru alegerile locale şi 380.161 pentru europarlamentare. Au fost tipărite 418.909 buletine de vot pentru alegerile pentru Parlamentul European şi 421.070 de buletine de vot din fiecare tip pentru alegerile locale.