Europa ar putea fi INVADATĂ. Avertismentul lansat de unul din oamenii lui Erdogan
Valuri tot mai mari de refugiați iau cu asalt țărmurile europene ale Mediteranei și pun la grea încercare autoritățile de frontieră din Grecia sau Italia.
Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, avertiza, într-un articol publicat marți în cotidianul grec Kathimerini, că Turcia ''nu va putea să continue să oprească'' fluxurile migratorii către Uniunea Europeană fără exceptarea de la vize, din octombrie, pentru cetățenii turci.
''Turcia și-a îndeplinit partea'' pentru a opri acest flux, după acordul privind migrația încheiat în martie cu UE și așteaptă acum de la europeni ca ''ei să-și respecte promisiunile'' făcute în contrapartidă, inclusiv exceptarea de la vize Schengen pentru turci, a declarat Cavusoglu.
Dacă UE nu-și onorează angajamentele, ''Turcia nu mai poate continua să oprească singură migrația ilegală'' către Europa, a avertizat ministrul turc. ''Așteptăm o liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci începând, cel mai târziu, din octombrie'', a insistat el.
Peste 460 de migranți și refugiați au sosit în insulele grecești din Turcia marți, acesta fiind cel mai mare număr de nou-sosiți din ultimele săptămâni, în pofida unui acord al Uniunii Europene încheiat cu Ankara în martie pentru a închide ruta respectivă de migrație către Europa, scrie evz.ro.
Autoritățile elene au înregistrat 462 de nou-sosiți între luni și marți dimineața, față de 129 în ziua anterioară. Mulți dintre migranți și refugiați au ajuns din Turcia, pe Marea Egee, în insulele Lesbos și Kos.
Numărul este mic în comparație cu cel al persoanelor care încearcă să ajungă din Africa în Italia — circa 6.500 de migranți au fost salvați luni în largul țărmurilor libiene, potrivit pazei de coastă italiene — și mult mai mic față de miile de nou-sosiți care ajungeau zilnic în Grecia în vara lui 2015.
Dar, acest fapt arată un aflux constant de persoane, la cinci luni după încheierea acordului UE-Turcia. În baza documentului, cei care trec marea ajungând în Grecia fără documente după data de 20 martie sunt trimiși înapoi în Turcia, cu excepția cazului în care ei cer azil și cererea lor este admisă.