MENIU

Euro a coborât faţă de dolar sub nivelul de la introducerea monedei în 1999, prima oară în nouă ani

Euro a coborât miercuri faţă de dolar sub nivelul de la introducerea mondei unice europene în 1999, pentru prima oară în nouă ani, după ce avocatul general al Curţii Europene de Justiţie a spus că programul de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene corespunde cu mandatul instituţiei.

În luna ianuarie a anului trecut, Curtea Constituţională a Germaniei a înaintat către CEJ un dosar privind constituţionalitatea programului nelimitat de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene, după ce a ajuns la concluzia că programul depăşeşte mandatul băncii.

Euro a atins miercuri un minim al ultimilor nouă ani, de 1,1728 dolari pe unitate, fiind în scădere cu 0,3% şi sub nivelul de 1,1747 dolari pe unitate, la care moneda unică a fost tranzacţionată pentru prima oară în sistemele Reuters, pe 4 ianuarie 1999.

Opinia CEJ era considerată ca un posibil obstacol pentru programul BCE de suplimentare a lichidităţilor, destinat stimulării economiei zonei euro, un anunţ al băncii pe această temă fiind aşteptat săptămâna viitoare, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
euro dolar curs valutar