Euro a atins cel mai RIDICAT nivel din octombrie 2011 faţă de dolar
Euro s-a apreciat vineri cu peste 1% şi a atins cel mai ridicat nivel din octombrie 2011, de peste 1,39 dolari pe unitate, susţinut de revenirea optimismului investitorilor în privinţa zonei euro, transmite AFP.
Interesul pentru euro a crescut începând de joi, susţinut de declaraţii încurajatoare ale preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, referitoare la zona euro, unde instituţia anticipează o creştere economică de 1,2% şi o inflaţie de 1%, în acest an.
Euro este în creştere cu 1%, la 1,3865 dolari pe unitate, după ce a atins în timpul tranzacţiilor 1,3915 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din octombrie 2011.
"Aprecierea este un efect secundar al politicii BCE, piaţa exclude continuarea relaxării monetare de către instituţie", a declarat Kathleen Brooks, analist la Forex.com.
BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la 0,25%, în conformitate cu estimările majorităţii analiştilor citaţi de Bloomberg.
Inflaţia din zona euro, de 0,8% în februarie, se va accelera la 1,7% până în ultimul trimestru al anului 2016, conform estimărilor BCE.
"Aşteptările de continuare a relaxării politicii monetare au scăzut, creând presiune pentru aprecierea euro către 1,4 dolari pe unitate. Dar aprecierea euro va spori presiunile dezinflaţioniste, care ar putea duce la necesitatea unor noi stimuli", consideră Minori Uchida, director la Bank of Tokyo-Mitsubishi în Tokyo.
BCE a anunţat vineri că băncile intenţionează să returneze săptămâna viitoare 11,4 miliarde de euro din împrumuturile pe termen de trei ani obţinute de la instituţie, această urmând să fie cea mai mare rambursare după cea efectuată pe 23 decembrie anul trecut.