MENIU

Eugen Nicolăescu: Sistemul de sănătate se îmbunătăţeşte progresiv

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, consideră că bolnavii sunt trataţi mai bine ca până acum, deoarece sistemul de sănătate funcţionează mai bine.

Bolnavii de diabet, diferite tipuri de cancer sau cei aflaţi în perioada de post-transplant nu vor mai avea probleme în procurarea de medicamente. Ministerul Sănătăţii va acoperi integral costurile tratamentelor de care aceştia au nevoie, a anunţat ministrul Sănătăţii.

Deşi până acum au mai fost dificultăţi în reglarea cererii cu oferta, acum aceştia îşi pot găsi medicamentele gratuite în orice farmacie cu circuit deschis. Mai mult, dacă aceştia nu găsesc un anumit produs, farmacia este obligată să îl procure în maxim 24 de ore.

"Pe lângă accesibilizarea tratamentelor, Ministerul Sănătăţii încearcă şi profesionalizarea managementului spitalelor", declară Eugen Nicolăescu. "În cazul în care spitalul nu acoperă toate serviciile, persoana poate opta pentru asigurare privată complementară", lucru care ar elimina şi problema şpăgilor, explică acesta. Directorii de spitale nu se află în funcţie decât de patru luni, însă au fost găsiţi directori care au rezultate foarte bune. "Stăm cu controalele pe ei", spune acesta.

Nicolăescu ridică şi problema preţurilor la medicamente, care în România sunt de multe ori mai ridicate ca in alte ţări ale Uniunii Europene. Acesta s-a adresat importatorilor de medicamente, care până pe data de 15 mai trebuie să găsească o soluţie pentru a reduce costurile acestora.
Mai multe articole despre:
sănătate medicamente Eugen Nicolăescu