MENIU

Este OFICIAL: Pensiile și alocațiile cresc de la 1 ianuarie 2022! Ajutorul pe timp de iarnă, pierdut pe drum

Marius Budăi - Ministrul Muncii

Marius Budăi - ministrul Muncii a anunțat, joi, că a semnat cele 2 ordonanțe care se referă la majorările de la 1 ianuarie 2022. Pe de altă parte, ordonanțele nu prevăd și ajutorul de 1.200 de lei promis pensionarilor pentru a trece mai ușor peste iarnă. Budăi a precizat că, deocamdată, nu s-a ajuns la o decizie, dar când va exista consens, va anunța.

"Am semnat 2 ordonanţe extrem de importante. Prima am semnat-o împreună cu doamna ministru Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost negociat în programul de guvernare, ordonanţă care a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare, iar atunci când va primi avizul va fi promovată în şedinţa de Guvern.

A doua ordonanţă extrem de importantă se referă la majorarea pensiilor părinţilor şi bunicilor noştri. Şi anume pensia minimă se va majora de la valoarea de 800 de lei la valoarea de 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată de la valoarea de 1.442 de lei la valoarea de 1.586 lei.

Aceste ordonanţe sunt extrem de importante şi au fost negociate de către Partidul Social Democrat în cadrul coaliţiei politice care susţine Guvernul României. Ştim cu toţii prin ce perioadă extrem de grea trecem acum şi suntem obligaţi, practic, să-i ajutăm pe cetăţenii români", a anunţat, joi, ministrul Muncii.

 

Mai multe articole despre:
marius budai ministrul muncii pensii bani buget