Este OFICIAL! Laura Codruța Kovesi i-a revocat pe procurorii Doru Țuluș și Mihaela Iorga
Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a semnat, miercuri, ordinul de revocare a procurorilor Mihaela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş.
Decizia șefei DNA vine numai la o zi după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat cererea Laurei Codruţa Kovesi de revocare a procurorilor DNA, Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga.
Mihaela Iorga a spus că va contesta în instanţă decizia de revocare, precizând nu ea este cea care a provocat scandalul din instituţie.
"Ordinul are o cale legală şi vom urma calea legală.(..) Bineînţeles că voi contesta la instanţă. (..) Voi merge acolo unde va dispune CSM. Nu am nicio cerere expresă. Nu m-am născut procuror şi nu vreau neapărat să ies la pensie procuror. Am făcut un demers pentru justiţie, un demers pe care l-am considerat legitim şi corect", a declarat magistratul, potrivit Mediafax.
Întrebată dacă se aştepta ca procurorii CSM să avizeze revocarea din funcţie, Iorga a spus: "Sincer, nu, pentru că am considerat întotdeauna că dreptul la apărare trebuie să fie asigurat oricărei persoane. Este un drept constituţional, prevăzut de CEDO."
"Nu ştiu cum mă privesc colegii, ar trebui să-i întrebaţi pe ei. Nu am determinat eu acest scandal, nu am făcut eu primul pas. A fost doar un act legitim şi susţin în continuare că a fost un demers corect. Eu l-am făcut instituţional. Nu ne-am simţit în niciun fel marginalizaţi. Nu ştiu dacă se solidarizează sau nu", a mai spus magistratul.
Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Nicoale Marin au fost audiaţi, miercuri, de Inspecţia Judiciară privind scandalul din DNA.
Cei trei magistrați au sesizat Inspecția Judiciară după ce Laura Codruța Kovesi a cerut revocarea lor din funcție. Doru Țuluș, Mihaela Iorga și Nicolae Marin au susținut că au existat presiuni din partea șefei DNA în anumite anchete, subliniind că cererea de revocare ar fi venit în urma refuzului lor de a efectua testul cu detectorul de minciuni.
Testul respectiv ar fi fost solicitat în cadrul anchetei interne desfășurate în DNA după apariția unei înregistrări în spațiul public în care Laura Codruța Kovesi îi spune lui Jean Uncheșelu, într-o ședință a procurorilor, că își dorește să "decapeze" instituțional dosarul cu casele ca să ajungă la premier.
La rândul ei, Kovesi a sesizat, de asemenea, Inspecția judiciară după apariția înregistrării. Și Tudorel Toader, ministrul Justiției, a luat o astfel de decizie, susținând că este nevoie de o evaluare la nivel managerial a DNA și Parchetului General.