MENIU

Este OFICIAL! Istoria evreilor și a Holocaustului va fi studiată în școli

Noi materii în școală. Foto/Inquam

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului.

Legea prevede introducerea disciplinei şcolare "Istoria Evreilor. Holocaustul" în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, precum şi instituirea şi acordarea premiului "Constantin Karadja".

Actul normativ stipulează că această disciplină şcolară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul şcolar 2023-2024.

"Cadrele didactice care predau disciplina 'Istoria Evreilor. Holocaustul' pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate", mai prevede legea.

Potrivit legii, Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic şi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", la propunerea Consiliului de onoare, acordă premiul anual "Constantin Karadja" cu ocazia zilei de 9 octombrie, "Ziua Holocaustului".

"Premiul 'Constantin Karadja' se acordă cetăţenilor români şi străini, instituţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor organizaţii neguvernamentale din ţară şi din străinătate, pentru merite deosebite în prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România, cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului, dezvoltarea programelor educaţionale şi de cercetare privind Holocaustul din România, precum şi promovarea combaterii antisemitismului", se arată în lege. 

Mai multe articole despre:
holocaust istoria evreilor klaus iohannis