Este OFICIAL. Compensarea prețului la carburanți, prelungită până la sfârșitul anului. Anunțul premierului Nicolae Ciucă
Executivul va prelungi până la finalul anului măsura compensării prețului la benzină și motorină cu 50 de bani/litru, a anunțat joi premierul Nicolae Ciucă, înaintea ședinței de Guvern în care va fi adoptată măsura.
„A fost o decizie care a produs efecte, am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil, preț care produce efecte pe întreg lanțul. Până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare”, a afirmat șeful Guvernului.
Schema de compensare cu 50 de bani/litru la benzină şi motorină a intrat în vigoare pe 1 iulie şi este valabilă până la sfârșitul lunii septembrie.