MENIU

Este oficial! Capitala are un logo reprezentativ

Câștigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ al Bucureștiului a fost validat, potrivit unui comunicat al Municipalității.

"Decizia juriului privind câștigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ pentru municipiul București a rămas definitivă, după ce lucrarea aleasă a fost expusă public de către organizatori timp de o săptămână, interval în care puteau fi formulate sesizări privind originalitatea acesteia sau similitudinea cu alte logo-uri existente. Câștigătorul este Alexandru Mihai Nenciu, iar înmânarea premiului și semnarea contractului de cesiune a drepturilor de autor vor avea loc în perioada imediat următoare", relevă sursa citată.

În urma numeroaselor solicitări primite din partea publicului și în spiritul transparenței care a stat la baza organizării acestui concurs, toate lucrările participante au fost expuse pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București, cu excepția celor pentru care autorii au transmis explicit solicitarea de a nu fi publicate.

În funcție de aprecierea pe care o vor primi din partea publicului, unele dintre aceste logo-uri vor primi premii simbolice pentru popularitate, iar autorii vor fi incluși într-o bază de date pentru a fi solicitați pentru lucrări viitoare de grafică de către instituțiile subordonate ale Primăriei Capitalei.

Mai multe articole despre:
Bucureşti logo