Episcopul Hușilor, infectat cu coronavirus - În ce stare se află
Episcopul Hușilor, Ignatie, a aflat că este infectat cu noul coronavirus după ce a efectuat testul.
Un nou reprezentant al Bisericii este infectat cu coronavirus. De data aceasta este vorba despre Ignatie, episcopul Hușilor, care a fost testat pozitiv. El se află internat de miercuri seară la Spitalul de Urgență Elena Beldiman din Bârlad, unitate suport Covid-19.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică, urmând să stabilească o serie de măsuri.
Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, în după-amiaza zilei de luni, în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Episcopul Huşilor a săvârşit slujba Vecerniei Mari şi a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui. Cu prilejul vizitei pastorale la Bârzeşti, Ignatie a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.