Emil Brumaru, unul dintre cei mai mari poeți români, a încetat din viață
Emil Brumaru, unul dintre cei mai mari poeți români, a încetat din viață sâmbătă noapte în urma unui atac vascular cerebral.
Emil Brumaru, marele poet român, a murit sîmbătă noapte, la vârsta de 80 de ani. Vestea a fost anunțată de Liviu Antonesei pe blogul său.
”În noaptea asta, cu puțin înainte de miezul nopții, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervația de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani. Pe la jumătatea anilor 70, cînd se năștea și în mine un fel poet, dintre poeții ieșeni ai vremii, îmi plăeau cel mai mult cei cinci din generația numită 70 – Petru Aruștei, Dan Laurențiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc și acum. Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după- amiaza de azi, își revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După cîteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace și a intrat în comă. Am sperat totuși într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervația de Îngeri, așa cum acum nu foarte multă vreme, prietenul nostru comun Luca Pițu s-a retras în păpușoi. La revedere, nu adio, prietene. Dacă ți-am greșit cu ceva vreodată, te rog să mă ierți. Multă putere Andreea, voi fi oricînd la dispoziția ta…”, a scris Antonesei.
Cine a fost Emil Brumaru
Fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. Emil Brumaru urmează Liceul Național (absolvit în 1955), Facultatea de Medicină din Iași (1963). Devine medic la Dolhasca (1963-1975), din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului.
Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, Emil Brumaru reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. Are rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, dă interviuri în revistele mondene, participă la discuții pe Internet.
Debut cu poezii în revista Luceafărul, debut editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur. Poemele lui Emil Brumaru au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia, notează Wikipedia.