MENIU

Emil Boc: Austria este Rusia Uniunii Europene

Emil Boc

Boc a catalogat Austria, într-un interviu dat vineri, drept „Rusia Uniunii Europene”. Primarul Clujului susține că România a pierdut o bătălie, nu și războiul, și că dreptatea e de partea țării noastre. 

„Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul. Există o stare de supărare și frustrare, dar întodeauna găsești putere să mergi mai departe când istoria e de partea ta. Știm că dreptatea este de partea noastră, te duci mult mai ușor înainte. Austria a făcut un mare act de nedreptate României.

Austria este Rusia Uniunii Europene. Are aceeași veche idee imperială, dar uită că a pierdut imperiul. Până la urmă va înțelege că trebuie să trateze de la egal la egal partenerii din UE. Nu mai este mult până vom ajunge acolo”, a declarat primarul Emil Boc.

Fostul prim-ministru, actualmente aflat în fruntea orașului Cluj, consideră că românii ar trebui să vadă și partea plină a paharului, pe ideea că am avea nu mai puțin de 26 de țări prietene – făcând referire la votul de joi. „Europa și UE nu sunt de vină pentru ceea ce a făcut Austria. Trebuie să vedem și partea plină a paharului.

Avem 26 de state prietene. Trebuie să ne bucurăm că avem aprecierea și respectul a 26 din 27 de state. Noi întotdeauna am fost copilul serios și sârguincios al UE”, a a mai declarat primarul Boc.

Nici motivul invocat de Austria, cel referitor la migrație, n-a trecut neanalizat. Context în care Boc a acuzat „minciună” și „sfidare”.

„România nu a cerut decât un singur lucru: respectarea prevederilor tratatelor UE. Chestiunea scoasă din joben, în ultima secundă, cum că România este pe ruta de migrație, este cea mai mare minciună pe care poate să o rostească un stat la UE cu privire la România. Au spus austriecii că sunt 100.000 de imigranți la graniță și ei au venit în mare parte prin România. Cum îți permiți să minți și să sfidezi realitatea în halul acesta doar pentru ați arăta mușchii imperiali, în condițiile în care știm că Serbia nu cere viză la indonezieni, indieni, thailandezi și alte 25 de țări. Mie să nu-mi spună austriacul că vine ăla prin Serbia și România și după pleacă în Austria”, a spus primarul Clujului.

Mai multe articole despre:
Emil Boc schengen austria