EMA recomandă a treia doză de vaccin anti-Covid. Cine are prioritate și când se poate administra
Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat statelor membre ale UE, joi, să se pregătească pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva noului coronavirus.
În prezent, EMA evaluează datele privind administrarea celei de-a treia doze, o decizie oficialp fiind așteptată în săptămânile viitoare.
Recomandarea EMA vizează vaccinul produs de Pfizer/ BioNTech, dar există o evaluare accelerată și pentru vaccinul produs de Moderna.
Joi însă, oficialii EMA au transmis că statele membre pot recurge la această practică, chiar înainte ca agenția să ajungă la o concluzie finală.
”Înțelegem foarte bine o astfel de decizie, în actualul context creat de varianta Delta”, au transmis oficialii agenției.
Potrivit experților EMA, a treia doză de vaccin se recomandă cu prioritate persoanelor care au avut un răspuns imun slab la primele două doze, dar o pot primi și cele care nu au avut o astfel de problemă, potrivit hotnews.
A treia doză de vaccin anti-Covid se poate administra persoanelor de peste 16 ani, la cel puțin șase luni după cea de-a doua.
Recent, coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că țara noastră așteaptă recomandările EMA și că, cel mai probabil, administrarea celei de-a treia doze va începe în octombrie. Medicul militar a dat detalii și despre persoanele care vor primi această doză. Detalii sunt disponibile AICI.