MENIU

ELVEŢIA ar putea reintroduce VIZELE PENTRU ROMÂNI

<p>ELVEŢIA ar putea introduce cote pentru emigratie</p>

ELVEŢIA ar putea reintroduce vizele pentru cetăţenii ţărilor care nu sunt membre ale spaţiului Schengen, relatează miercuri agenţia ATS, citată de Mediafax.

Consiliul federal a aprobat miercuri, cu efect imediat, aplicarea unei prevederi din acquis-ului Schengen destinată luptei împotriva unui aflux abuziv de imigranţi.

Dispozitivul permite reintroducerea temporară a vizelor pentru un stat terţ atunci când o ţară membră Schengen suferă dezavantaje de pe urma liberalizării regimului de vize. Guvernul invocă sosirea unui număr mare de imigranţi ilegali sau solicitanţi de azil a căror cerere este nefondată.

Fiecare ţară poate cere activarea mecanismului pe lângă Comisia Europeană. Aceasta ţine cont de numărul ţărilor afectate şi de impactul asupra situaţiei globale privind imigraţia în spaţiul Schengen. Ea poate, în ultimă instanţă, să propună reintroducerea definitivă a vizelor pentru un stat terţ.

Elveţia aplică politica statelor europene privind acordarea vizelor. Favorabilă unui sistem de scutire de vize, ea apreciază că măsurile sunt necesare pentru a lupta împotriva unor eventuale abuzuri. Potrivit ei, acest mecanism de suspendare nu ar trebui activat decât cu reţinere şi în ultimă instanţă.

Reforma politicii comune a vizelor consolidează mecanismul de reciprocitate care vrea ca un stat terţ care beneficiază de scutirea de vize să acorde acelaşi tratament cetăţenilor din spaţiul Schengen. Un stat terţ vizat de reintroducerea temporară a obligaţiei vizelor ar putea lua aceleaşi măsuri pentru cetăţenii unor state Schengen.

Mai multe articole despre:
Elveţia Schengen