MENIU

Elon Musk își îndeamnă angajații să muncească mai mult

Proprietarul Tesla își încurajează angajații să muncească mai mult, anunțând că producătorul auto este pe punctul să bifeze un record de livrări în al doilea trimestru din 2019, cu peste 90.000 de mașini. Asta după ce, anul trecut, Elon Musk susținea că Tesla va rămâne fără bani în următoarele 10 luni în cazul în care nu aplică măsuri radicale de reducere a costurilor.

Tesla mai are “mult de recuperat” pentru a înregistra un trimestru de succes, potrivit unui mesaj transmis de Elon Musk către angajații companiei. Musk a spus recent că Tesla este pe punctul să bifeze un record de livrări în al doilea trimestru din 2019, cu peste 90.000 de mașini.

Tesla a publicat la sfârșitul lunii aprilie raportul financiar pentru primele trei luni ale anului, în care se menționa că producătorul american de mașini electrice are o rezervă de numai 2.2 miliarde de dolari, în urma unor pierderi de 700 de milioane de dolari.

Elon Musk susținea că Tesla va rămâne fără bani în următoarele 10 luni în cazul în care nu aplică măsuri radicale de reducere a costurilor.

Musk spune acum că angajații săi mai au “mult de recuperat” pentru ca Tesla să înregistreze un trimestru record. Tesla ar fi pe punctul să bifeze un record de livrări în al doilea trimestru din 2019, cu peste 90.000 de mașini, potrivit informațiilor prezentate recent de Elon Musk într-un document intern.

“Pe fondul unei cereri puternice, mai avem mult de recuperat pentru ca livrările noastre să fie la un nivel record în acest trimestru (n.a aprilie-iunie). Dacă lucrăm bine, trimestrul al doilea va fi un record istoric pentru Tesla și o victorie frumoasă,” a spus Elon Musk.

Potrivit documentului obținut de agenția de presă, livrările Tesla din acest trimestru ar urma să depășească 90.700 de unități, performanță ce fusese obținută în ultimele trei luni din 2018.

În același document se arată că Tesla are un ritm de producție de 900 de unități Model 3 pe zi, fiind aproape de obiectivul declarat de 7.000 de mașini pe săptămână.