MENIU

Elon Musk dă în judecată compania celebrului ChatGpt: „Inteligența artificială este o mare amenințare pentru omenire"

Elon Musk dă în judecată compania fondatoare a celebrului ChatGpt. Foto: Profimedia

Elon Musk a intentat joi, 29 februarie, un proces companiei OpenAI, care a creat ChatGPT, pentru încălcarea propriilor principiilor de fondare. Omul de afaceri care conduce companiile Tesla și X (fost Twitter) susține că investiția Microsoft în companie contravine acordului de fondare semnat chiar de el.

Unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din lume, Elon Musk, a dat în judecată OpenAI, după ce compania a acceptat o investiție semnificativă din partea Microsoft. Acordul dintre OpenAI și gigantul Microsoft este în atenția autorităților din SUA și Uniunea Europeană din prima unor posibile conflicte concurențiale.

„OpenAI Inc s-a transformat într-un subsidiar de facto, closed source, al celei mai mari companii de tehnologie din lume: Microsoft. Sub noul consiliu de administrație, aceasta dezvoltă și îmbunătățește inteligența artificială generală doar în scopul de a maximiza profiturile Microsoft, nu pentru beneficiul omenirii", se arată în documentele depuse de Musk, citate de The Guardian.

ÎCCJ, decizie finală în celebrul dosar „Ecler la tavă”. Jamila a pierdut procesul. Daune de 7.000 de euro, vehiculate prin tribunale

Inteligența artificială generală (AGI), diferă substanțial de ChatGPT sau de asistentul copilot introdus de Microsoft în cea mai nouă versiune a sistemului de operare Windows 11. AGI este o inteligență artificială teoretică, care poate împlini sarcini la nivelul inteligenței umane sau chiar deasupra ei.

Nu este pentru prima oară când Musk avertizează cu privire la pericolele acestui tip de inteligență artificială. Fondatorul Tesla a declarat în mod repetat că AGI este „o mare amenințare pentru omenire".

Condusă de Sam Altman, compania OpenAI, a trecut printr-o perioadă dificilă în ultimele luni, chiar după demiterea acestuia de către vechiul consiliu de administrație în noiembrie 2023. În următoarele două săptămâni, o mare parte din forța de muncă a companiei a amenințat cu demisia, astfel că Altman a fost numit din nou CEO și a schimbat consiliu de administrație.

Putin, demonstrație de forță în ziua funeraliilor lui Aleksei Navalnîi. Cel puţin de 45 de persoane reţinute pentru că au adus omagiu opozantului rus