Eliminări de RESTRICȚII în România: Se renunță la mască în aer liber, certificatul verde va fi eliminat - Anunțul ministrului Rafila
Guvernul urmează să adopte în ședința de miercuri o serie de relaxări. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că s-a atins indicele de refererință de sub 50% grad de ocupare al paturilor la ATI, iar în România vor fi relaxate restricțiile. Astfel, se va renunța la certificatul verde în centrele comerciale, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile exterioare.
„Am atins parametrul de referință, adică 50% din paturile de la ATI sunt libere. Ministerul Sănătății propune Guvernului României măsuri de relaxare. În ceea ce privește evoluția pandemiei, vă rog să remarcați scăderea la toți indicatorii. Avem o descreștere a numărului de cazuri. Evoluția ratei de pozitivare, care este la 15%, un trend descendent al numărului de decese, dar și o scădere a cazurilor celor internați la ATI.
Estimăm că în 1-2 săptămâni vom ajunge la sub 1000 de cazuri pe zi, ceea ce va conduce și la o scădere a ratei de infectare la nivel național.
În ceea ce privește paturile la ATI am ajuns la sub 50%, am ajuns la 47,5%, ceea ce ne-a determinat să solicităm o serie de măsuri de relaxare: Accesul fără certificat Covid în hoteluri, instituții publice, restaurante etc. Creșterea capacității de la 30% la 50% pentru evenimente culturale și fără restricții de interival orar, se permite organizarea evenimentelor private cu participarea a maxim 200 de persoane. Masca nu se mai utilizează în mediul exterior, dar rămâne obligatorie în spațiile închise”, a spus ministrul Sănătății.