Elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului, dispărut fără urmă! Căutările au încetat din cauza vremii nefavorabile
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi a avut parte de o „aterizare forță” duminică, a informat televiziunea de stat iraniană, fără a da detalii despre incident.
UPDATE 21:00 - Căutările au încetat din cauza căderii întunericului, dar și a ceții care s-a instalat în zonă.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Iran, Babak Yektaparast, a anunţat sistarea căutării pe cale aeriană a elicoperului preşedintelui Ebrahim Raisi, duminică seară, la scurt timp după lăsarea întunericului, relatează Al Jazeera.
"Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai fost posibilă din cauza ceţii intense şi întunericului din întreaga regiune", a declarat el, adăugând că au fost trimise mai multe ambulanţe.
Oficialul a subliniat însă că ambulanţele aeriene sunt în aşteptare, pregătite, în Tabriz şi Teheran.
UPDATE 18:16 - Căutări intense erau în desfăşurare duminică după-amiază în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul implicat într-un accident şi la bordul căruia pare că se aflau preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, în timp ce starea acestora încă nu este cunoscută şi televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, transmit agenţiile internaţionale.
Ultima poziţie a elicopterul dispărut într-o zonă muntoasă este cunoscută cu aproximaţie, dar căutările sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile, în special ceaţă densă, a declarat la televiziunea de stat ministrul iranian de interne Ahmed Vahidi.
Echipele de intervenție din Iran încearcă să ajungă la un elicopter care ar fi fost implicat într-un „incident” în timp zbura într-un convoi care îl transporta pe președintele Ebrahim Raisi, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, citată de Associated Press.
Nu au fost prezentate însă detalii cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu elicopterul și nici despre persoanele aflate la bord. Agențiile de știri iraniene au oferit explicații diferite cu privire la ceea ce s-a întâmplat, precizează Associated Press.
Preşedintele Ebrahim Raisi călătorea duminică în provincia iraniană Azerbaidjanul de Est. Televiziunea de stat a descris zona în care a avut loc incidentul ca fiind în apropiere de Jolfa, un oraș aflat la granița cu Azerbaidjan, la aproximativ 600 de kilometri nord-vest de capitala Teheran.