MENIU

Elicopter SMURD prăbuşit. MAI: Nu putea opera pe mare. Supravieţuirea conştientă, maximum 20 minute

Elicopterul SMURD prăbuşit, luni după-masă, în lacul Siutghiol nu putea opera pe mare, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt MAI, într-o conferinţă de presă. Potrivit acesteia, din cauza condiţiilor de trafic, echipajele au ajuns la locul tragediei aviatice după aproximativ 15 minute.

Potrivit acesteia, elicopterul a decolat de la baza Kogălniceanu la ora 16:06 şi se îndrepta spre Tuzla. Accidentul s-a produs când aeronava survola lacul.

Pe 15 decembrie, temperatura apei era de 2 grade, spune Dajbog. În situaţia dată, supravieţuirea conştientă era de maximum 20 de minute.

Potrivit MAI, au existat trei apeluri la numărul unic de urgenţă 112, primul fiind efectuat la ora 16:11. Următoarele au fost efectuate la ora 16:12, respectiv 16:14.

"Elicopterul nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.