Eliberarea Elenei Udrea: A fost vorba de o Operațiune de stat? România lui Cristoiu
Potrivit lui Suetoniu, preluat apoi de toți istoricii, în drum spre Teatrul lui Pompei, care găzduia Senatul, Iulius Caesar a avut o discuție ciudată cu un profet. Acesta îi zisese cu puțin timp în urmă că i se va întîmpla ceva rău pînă la Idele lui Marte, 15 martie, anul 44 I.Hr. În ziua de 15 martie, Iulius Caesar l-a întîlnit în drum spre locul în care avea avea să fie măcelărit de 60 de conspiratori, și i-a zis, glumind, că au sosit deja Idele lui Marte, sugerînd că, iată, lui nu i s-a întîmplat nimic. Profetul i-a răspuns.
Da, Cezare, dar nu s-au încheiat încă. Tot istoricii consemnează că soția lui Iulius Caesar, Calpunia, l-a avertizat dimineața să nu meargă la Senat, invocînd un vis. La insistențele soției, Iulius Caesar a acceptat să vină preoții și să verifice măruntaiele unui pui, procedură prin care romanilor li se prezicea viitorul.
Ficatul puiului sacrificat pe altar era gălbui și ațos. Semn clar:
Augurii nu-i erau favorabili.
Iulius Caesar ia cunoștință, așadar, de trei fapte care se abat de la normal. Dacă ar fi fost ziarist, Iulius Caesar, după ce-ar fi strigat Iată o știre! Mi s-au întîmplat trei lucruri bizare, și-ar fi pus de îndată întrebarea:
Ce dracu se ascunde dincolo de aceste fapte ieșite din comun, de abatere de la logica normalului?