MENIU

Elevul cuțitar din Capitală a pus autoritățile pe jar. Ce spune ministrul Educației despre incident

Foto: Facebook

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, apreciază că incidentul de miercuri în care o profesoară a fost rănită de un elev într-un liceu din Bucureşti este unul regretabil şi reprezintă un semnal de alarmă care se adaugă celorlalte situaţii care au atras atenţia asupra importanţei care trebuie acordată siguranţei în mediul şcolar.

„Incidentul regretabil de astăzi, în care o profesoară a fost rănită de un elev în sala de clasă, este un semnal de alarmă care se adaugă celorlalte situații care ne-au atras atenția asupra importanței pe care trebuie să o acordăm siguranței în mediul școlar.
Condamn cu fermitate orice act de agresiune din școală, fie ea fizică sau verbală, îndreptat asupra membrilor comunității școlare!
Avem nevoie ca școala să fie un loc în care atât copiii, cât și profesorii să se simtă în siguranță.
Am convingerea că inițiativele instituționale – regulamente, proceduri, activități în comun cu parteneri instituționali – trebuie să fie dublate de o atitudine responsabilă a tuturor celor implicați în educație și de un parteneriat real școală-familie. Doar în acest fel, incidente zguduitoare, asemeni celui de astăzi, vor putea fi prevenite,” a scris Ligia Deca pe pagina de Facebook.
Potrivit unor surse judiciare, elevul este în clasa a X-a la Liceul "Ion Creangă". La începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, el a înţepat-o pe profesoară în zona gâtului. Băiatul, în vârstă de 16 ani, nu era cunoscut ca un copil problemă sau agresiv.