Elevii sunt în al nouălea cer: Vor avea transport gratuit cu trenul și metroul în noul an școlar
Elevii vor beneficia de o reducere de 100% la costul biletelor de tren la clasa a II-a, indiferent de distanță parcursă, în baza carnetului de elev conform prevederilor unei noi Hotărâri de Guvern propusă spre consultare publică de Ministerul Educației
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern ce vizează clarificarea regulilor privind transportul gratuit al elevilor în noul an școlar. Potrivit noilor norme, elevii vor beneficia de gratuitate la transportul cu trenul la clasa a II-a pe întreaga perioadă a anului școlar, urmând să suporte doar diferența de preț în cazul în care optează pentru călătorii la vagoanele de dormit sau cușetă.
Abonamentele și biletele de călătorie pot fi achiziționate atât din punctele de vânzare fizice, cât și online, cu acte care să ateste calitatea de elev.
Normele metodologice din 2017 privind transportul elevilor au prevăzut o reducere de 50% la călătoriile cu trenul, pe distanțe de până la 300 de kilometri, apoi, din 2021, când au fost modificate, elevilor li s-a acordat gratuitate, numai că acest beneficiu nu s-ar fi aplicat mereu, la toate companiile feroviare, spun mai mulți elevi pentru Edupedu.ro.
„Operatorii de transport feroviar de călători vor emite elevilor legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe orice relație de călătorie, pe perioada anului școlar cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, astfel:
- bilete de călătorie cu reducere 100% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și 100% din tariful de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 100% din tariful de transport, conform reglementărilor proprii operatorului de transport, pentru elevi”, prevede proiectul de HG.
„Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii vor plăti integral următoarele diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment de pat/cuşetă, după caz”, mai scrie în proiectul de act normativ.
De unde se pot lua biletele gratuite și ce acte sunt necesare
a) De la punctele de vânzare ale operatorilor de transport feroviar în baza prezentării de către elev în format fizic, în original a unuia dintre documentele școlare enumerate mai jos:
- cardul naţional de elev valabil (n. red. încă nu este în vigoare);
- carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență; carnetul/legitimația de elev conține minim următoarelele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, nr matricol, viza pentru anul școlar în curs;
- adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență; adeverința, din care rezultă calitatea de elev, se emite pentru anul școlar în curs, conform modelului din cadrul anexei nr. 1a;
- adeverință colectivă pentru elevi în cazul călătoriei grupurilor de elevi; adeverința este prevăzută cu semnătura conducătorului unității de învățământ și ștampila unității de învățământ, conform modelului din cadrul anexei 1b.
b) de la automatele de vânzare legitimații de călătorie, on-line sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate) după ce calitatea de elev a fost confirmată. Calitatea de elev poate confirmată astfel:
- fie on-line prin interogarea bazei de date pe care Ministerului Educației o transmite Autorității pentru Reforma Feroviară și care este pusă la dispoziția operatorilor de transport feroviar;
- fie la casa de bilete a operatorului de transport prin prezentarea unuia dintre documentele menționate la litera a), ulterior elevul putând procura bilete on-line pe perioada întregului an școlar respectiv”, se menționează în proiectul de Hotărâre de Guvern.
„De la data începerii anului școlar și până la data de 30 septembrie, inclusiv, elevii pot călători în baza carnetului/legitimației de elev sau a adeverinței vizată pentru anul şcolar anterior” – este altă prevedere din document.
„La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie în format fizic, în original, cu excepția celor emise pe suport digital și un document de identitate în format fizic, în original, prevăzut cu nume, prenume, CNP și fotografie (CI, pașaport, permis de ședere, carnet de conducere) pentru elevii care au împlinit vârsta de 14 ani sau certificatul de naștere în original/copie pentru cei sub 14 ani. În locul documentului de identitate se acceptă și carnetul/legitimația de elev în original dacă acesta/aceasta conține fotografie și CNP.
În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele prevăzute la pct. 2.2.1 aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoareşi reglementărilor proprii ale operatorului de transport feroviar”, conform proiectului cu regulile de transport.
Transport redus cu 90% pe tren, metrou, autobuz pentru studenți
Prețul unui abonament lunar la STB pentru studenții din București va fi, astfel, din 3 septembrie, 8 lei, la fel și pentru transportul cu metroul prin Metrorex. La transportul de suprafață, adică cu STB, reducerea de 90% se va aplica doar la abonamentele de 1 lună, 6 și 12 luni.
Salariații români care pot pierde peste 700 de lei din salariu. Calculele BNS