MENIU

Elevii arădeni care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Houston nu primesc burse din partea statului român

Sursa foto: Facebook / Natie prin Educatie

Campioni Mondiali la robotică, însă fără bani din partea statului. Așa au pus elevii arădeni România pe harta tehnologiei în Statele Unite care nu primesc niciun fel de bursă din partea statului român, deși ar merita chiar două burse de merit și de performanță, susține mentorul tinerilor. 

Membrii echipei de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică din Arad au câștigat în aprilie anul trecut Campionatul Mondial de Robotică din Houston, din America, împreună cu alte două formații din Statele Unite. S-au întors acasă cu trofeul și medaliile de câștigători, însă Ministerul Educației nici nu a acordat fonduri pentru bursele de acest fel.

„Echipa Delta Force a obținut la Campionatul național locul 2, premiul Inspire și astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 național ne-ar fi asigurat și o bursă de performanță, dar, din păcate, tot Ministerul Educației a trecut competiția la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu știm de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.

Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010 prin care se acordă burse de merit olimpic internațional elevilor care au obținut distincții, respectiv locurile 1, 2, 3 și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, indiferent de disciplina de învățământ la care acestea au fost organizate, cu condiția ca aceste competiții să fie pe lista publicată de Ministerul Educației. Iar în ordinul numărul 3.066, pe liste se află și concursul de robotică școlară First Tech Challenge România.

Bursa, așa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câștigării titlului. Nici despre această bursă nu știm nimic, deși Liceul Național de Informatică a depus la Inspectoratul Școlar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiți. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, spune Corina Botoșan, mentorul principal al echipei de robotică Delta Force.

Mentorul echipei spune că au primit doar o felicitare din partea președintelui Klaus Iohannis.

Realizarea românilor i-a luat prin surprindere și pe americani care toți credeau inițial că literele „AR” vin de la statul Arizona, și nu de la județul Arad din România.