ELEVĂ de 14 ani, în stare gravă la spital. A rămas fără SPLINĂ după o BĂTAIE la şcoală
I-au scos splina după ce a fost bătută de un coleg de clasă! O adolescentă de 14 ani din Baia Mare a ajuns la spital în stare gravă după ce un coleg a lovit-o cu pumnul şi genunchiul în abdomen.
"Fetiţa a suferit o intervenţie chirurgicală deoarece a prezentat o sângerare abdominală. Ar fi apărut probleme dacă nu se făcea intervenţia chirurgicală pentru că splina a suferit un hematom şi a avut sângerare importantă intra-abdominală. Fetiţa, din fericire, este cu stare generală bună şi echilibrată în momentul de faţă", a declarat Denis Stănescu, medic Spitalul Marie Curie.
Directorul şcolii unde a avut loc incidentul spune că a deschis o anchetă, iar cei vinovaţi urmează să fie traşi la răspundere.