Elevul unei școli din județul Iași, lovit cu brutalitate de un angajat al unității de învățământ. Inspectoratul Școlar și Poliția cercetează cazul
Anchetă uriașă în județul Iași! Inspectoratul Școlar Județean face verificări în cazul unui elev de 12 ani, care ar fi fost lovit cu brutalitate de un angajat al unității de învățământ unde minorul învață. Poliția a fost și ea alertată de mama copilului, care susține că baiatul ei ar fi fost lovit până la leșin de omul de serviciu al școlii. În cauză a fost deschisă o anchetă pentru purtare abuzivă.
Un elev de la o școală din județul Iași ar fi fost lovit cu brutalitate de omul de serviciu al școlii unde învăța, transmite Replica Online.
Totul s-a petrecut la școala din localitatea Dumești, în timpul pauzei. Elevul ar fi ieșit într-un parc, unde a fost surprins de către omul de serviciu. Bărbatul de 61 de ani l-ar fi luat la întrebări, a început să vorbească urât și, după un scurt schimb de replici, acesta l-arfi lovit pe băiat cu pumnii.
Sala de detenție, introdusă în școlile din România pentru elevii indisciplinați. Ministerul susține că are „alt scop”, dar nu oferă detalii
Elevul s-ar fi întors în școlă și, în timpul orelor, a cerut voie să meargă la toaletă, pentru că s-ar fi simțit rău.
Într-un final, femeia a anunțat poliția. Băiatul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Angajatul unității de învățământ urmează să fie audiat de polițiști. Cel mai probabil, în cauză vor fi luate măsurile care se impun, conform legii.