MENIU

Elena Udrea se va confrunta, joi, cu Ștefan Lungu

Elena Udrea va fi adusă, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi confruntată cu fostul ei consilier, de pre vremea când era ministra Turismului, Ștefan Lungu, informează Digi24.

Avocații Elenei Udrea au depus o cerere la Direcția Națională Anticorupție prin care solicită confruntarea clientei lor cu toți denunțătorii săi, din dosarul Gala Bute.

„Doamna Udrea mi-a spus să fac o singură solicitare: vrea confruntare directă cu denunțătorii. Noi o să cerem procurorilor să purceadă la această confruntare. Vrem să stea față în față cu denunțătorii. O să cer procurorilor că până în contestație (pe 5 martie n.r.) Elena Udrea să se întâlnească cu acești denunțători în față procurorilor despre pretinsele lor afirmații. Nemulțumirea domniei sale ține de acest joc al denunțurilor. Este unu lucru pe care dansa nu-l poate înțelege. Doamna Udrea vrea să-i privescă în ochi pe acești bărbați”, a mai spus Chiciu.

La rândul sau, avocatul Marius Striblea a precizat că Elena Udrea speră să dovedească în felul acesta că acuzațiile care i s-au adus sunt false.

„Dintr-o confruntare pot să reiasă elementele care nu sunt puse cap la cap. Pentru că e ușor să zici că am lăsat o geantă în biroul ministrului și atât. Sunt mai multe detalii și într-o astfel de confruntare probabil poziția denunțătorului va reieși ca mincinoasă”, a conchis Striblea.

Fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, arestat la domiciliu în dosarul Gala Bute, a declarat că este de acord cu o eventuală confruntare cu denunțătorii Elenei Udrea. Mai multe...

Mai multe articole despre:
Elena Udrea ştefan lungu joi confruntă