MENIU

Elena Udrea dă lovitura! Iubitul ei construiește în Cluj cel mai mare proiect imobiliar din sud-estul Europei

Foto: Inquam / Octav Ganea

Iubitul Elenei Udrea construiește cel mai mare proiect imobiliar din Europa de Sud-Est. Proiectul va fi amplasat în județul Cluj și include 10.000 de apartamente, un mall și chiar un heliport pentru rezidenți, potrivit Realitatea Plus. 

Proiectul imobiliar dezvoltat de partenerul de viață al Elenei Udrea este un mini-oraș în județul Cluj. 
Va fi dezvoltat pe o suprafață de 350.000 de hectare și va avea 10.000 de apartamente. De asemenea, în complex vor fi construite și un mall, parcuri, grădinițe, școală și un heliport. Transportul către oraș va fi asigurat de o telegondolă. 

Elena Udrea și Alexandru Alexandrov au fost văzuți des în ultima perioadă în Cluj-Napoca, motivul fiind, cel mai probabil, acest proiect, care va fi cel mai mare din sud-estul Europei. 

În Cluj-Napoca, prețurile apartamentelor sunt printre cele mai ridicate din țară. Pentru 1mp, cei care vor să își cumpere o locuință nouă pot plăti chiar și peste 2.200 de euro.