MENIU

Elena Udrea rămâne în arestul din Bulgaria. Extrădarea în România, amânată pentru 8 iunie de magistrații de la Sofia

Sursa foto: Facebook / Elena Udrea

Judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au decis, astăzi, ca Elena Udrea, să amâne pronunțarea unei decizii privind extrădarea. Udrea a declarat, după ce a fost audiată de magistrații bulgari, că „justiția din România are probleme grave care ar trebui remediate” și a susținut că acesta este motivul pentru care „în toate țările din Europa” solicitările românești sunt respinse.

Magistrații bulgari au amânat miercuri pronunțarea unei decizii privind extrădarea Elenei Udrea în România.

Decizia de amânare a fost luată în cursul ședinței de miercuri pentu că mai multe documente legate de acest caz au fost trimise de România la instanța bulgară cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședință.

Astfel că pe 8 iunie, de la ora 15:00, se va reuni Curtea de Apel Sofia în dosarul privind cererea de extrădare în România a Elenei Udrea. 

Fostul ministru – condamnat definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” și aflat în arest în Bulgaria, după ce a încercat să fugă din țară – ar urma să afle astăzi dacă va fi adusă în România pentru a fi încarcerată. Decizia va fi luată de Curtea de Apel de la Sofia.

În 20 aprilie, Tribunalul din Blagoevgrad a decis că Udrea va fi extrădată în România, însă decizia nu a fost definitivă și a fost atacată de către fostul ministru la Curtea de Apel de la Sofia.

În primă instanță, decizia a fost de extrădare. La termenul trecut, Elena Udrea a susținut în fața instanței bulgare că a fost condamnată politic la noi în țară și a cerut rejudecarea.