MENIU

Elan Schwartzenberg scapă de arest preventiv și înregistrările din dosar

Tribunalul București a decis retrimiterea la DNA a dosarului în care Elan Schwartzenberg este acuzat de complicitate la dare de mită, cauză disjunsă dintr-un dosar în care este judecat Radu Mazăre. Judecătorii au hotărât ridicarea măsurii arestării preventive în lipsă, precum și anularea unor interceptări.

Tribunalul București a decis retrimiterea la DNA a dosarului în care Elan Schwartzenberg este acuzat de complicitate la dare de mită, cauză disjunsă dintr-un dosar în care este judecat Radu Mazăre. Mai mult, judecătorii au hotărât ridicarea măsurii arestării preventive în lipsă, precum și anularea unor interceptări ca urmare a deciziei CCR privind punerea în aplicare a mandatelor de siguranță națională în cauzele de corupție. Hotărârea nu este definitivă.

"Admite excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei invocată din oficiu în raport de insuficienta descriere a faptei şi admite în parte cererile şi excepţiile invocate de avocatul inculpatului Schwartzenberg Emilian. Constată neregularitatea actului de sesizare-rechizitoriul nr. 220/P/2016 emis de Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție şi nelegalitatea probelor. În temeiul art. 102 alin. 2-4 c.pr.pen. exclude din materialul probator procesele-verbale datate …. în care au fost redate în formă scrisă convorbirile şi comunicările telefonice interceptate în baza mandatelor ……privindu-l pe inculpatul Schwartzenberg Emilian. În baza deciziei nr. 22/2018 a CCR dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace şi a redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 220/P/2016. Constată nulitatea absolută a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. …întocmit de …. Bucureşti. În temeiul art. 102 alin. 2-4 c.pr.pen. exclude din materialul probator raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. …., iar în baza deciziei nr. 22/2018 a CCR dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestui mijloc de probă. Constată nulitatea absolută a încheierilor nr. …., nr. …. în baza căreia au fost emise mandatele cu nr….. , încheieri date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală. În temeiul art. 102 alin. 2-4 c.pr.pen. exclude din materialul probator procesele-verbale în care au fost redate în formă scrisă convorbirile şi comunicările telefonice interceptate în baza mandatelor mai sus-menţionate. În baza deciziei nr. 22/2018 a CCR dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate. Admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul EMILIAN SCHWARTZENBERG prin avocat ales. În temeiul art. 242 C.pr.pen. revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul EMILIAN SCHWARTZENBERG prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de …..Dispune retragerea cererii de dare în urmărire internaţională şi a mandatului european de arestare emise pe numele inculpatului la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri", este decizia Tribunalului București.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București. În prezent, omul de afaceri este dat în urmărire internațională ca urmare a arestării preventive în lipsă.

Dosarul este disjuns din cel în care au fost trimiși în judecată Radu Mazăre și Avraham Morgenstern, cei doi fiind achitați în prima instanță.

"In cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazaăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu cât și în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăți offshore (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi.

Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein.

Toate operațiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real și puse în executare de o altă persoană", spuneau procurorii in 2016, când au facut propunerea de arestare preventiva.

Mai multe articole despre:
DNA dosar Schwartzenberg Emilian arest prevetiv