El este singurul cetățean al URSS. Cazul lui este desprins din filme
Prăbușirea URSS nu a lăsat în urmă doar oameni săraci, crimă organizată, dispute teritoriale, ci și un caz demn de domeniul fantasticului.
Potrivit Moscow Times, Vasili Babina este ultimul cetățean al URSS, singurul act de indentitate al bărbatului în vârstă de 58 de ani fiind doar un pașaport sovietic.
În timpul dezintegrării blocului sovietic, Babina a fost condamnat la moarte prin împușcare, el fiind găsit vinovat pentru furt, spargere de locuințe și crimă. Peste șase ani, pedeapsa acestuia avea să fie comutată la 26 de ani de închisoare, după ce guvernanții de la acea dată ai Federației Ruse suspendaseră pedeapsa capitală.
Anii au trecut și, în 2017, el a fost eliberat. Numai că autoritățile din Federația Rusă s-au trezit într-o încurcătură birocratică greu de descâlcit.
Un tribunal din Ekaterinburg l-a declarat pe fostul deținut o „persoană fără stat” și a decis mutarea acestuia în custodie temporară la un centru pentru migranți.
În pașaportul sovietic, Babina deține cetățenia Republicii Sovietice Socialiste Kazahe, care nu mai există din 1991, odată cu dispariția Uniunii Sovietice. Oficialii ruși vor să îl expulzeze pe Vasili Babina în ceea ce este considerată a fi țara sa natală, actualul Kazahstan, și le-au cerut autorităților de la Astana să recunoască cetățenia „kazahă” a bărbatului.
„Este imposibil să recunoaștem cetățenia sa ca aparținând Federației Ruse. Anterior, acesta a trăit pe teritoriul Kazahstanului modern. Angajații din domeniul gestionării migrației au trimis o solicitare autorităților de stat din Kazahstan în vederea stabilirii cetățeniei persoanei respective. Răspunsul primit este cel la care ne așteptam: este o persoană cu cetățenie neconfirmată”, preciza la momentul eliberării lui Vasili Babina, într-un comunicat, departamentul pentru relații cu presa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, potrivit postului rusesc de televiziune E1.
Între timp, în ecuație au intrat și activștii pentru drepturile omului. Ei cer stoparea intenției de expulzare, invocând presupusele leături de rudenie ale lui Babina cu persoane din din Republica Altai, entitate a Rusiei.
Peste puțin timp, pe 28 mai, tribunalul din Ekaterinburg va hotâ dacă Vasli Babina va mai rămâne sau nu în centrul pentru migrație.