El este MOŞTENITORUL imperiului Playboy: are 23 de ani şi e logodit cu o actriţă britanică
Cooper Hefner, fiul lui Hugh Hefner, fondatorul imperiului Playboy care a murit la 91 de ani, a crescut într-una din reședintele cele mai luxoase și mai extravagante din lume: Playboy Mansion. A avut o copilărie și o adolescență înconjurată de alcool, petreceri cu femei dezbrăcate și droguri, relatează online ziarul spaniol ABC.
Totuși, Cooper Hefner susține că a avut "o adolescență normală".
Omul de afaceri în vârstă de 23 de ani are expertiza și cunoștințele necesare pentru a continua să conducă imperiul tatălui său. În plus el este logodit cu actrița britanică Scarlett Byrne, care nu a ezitat să pozeze goală pentru revista înființată de socrul său.
Cooper, cel mai mic dintre copiii lui Hefner — Marston Hefner, Christie Hefner și David Hefner — a trăit la Playboy Mansion sunt supravegherea atentă a mamei sale, Kimberley Conrad, unul din iepurașii Playmate cele mai de succes ale revistei.
Căsătoria în 1989 a lui Kimberley cu Hefner l-a menținut departe de excesele și promiscuitatea reședinței Playboy. Până la divorțul părinților săi. Când totul s-a terminat, Playboy Mansion a devenit un loc al petrecerilor sălbatice.
Totuși, potrivit unui interviu acordat de Cooper pentru Business Insider, pentru el reședința a fost un loc liniștit și tradițional având în vedere că era ținut la distanță de toate acestea de o echipă de bodyguarzi care îl împiedicau pe el și pe fratele lui să iasă în curte în timp ce invitații se distrau goi în piscină.
El a povestit că a avut o adolescență normală, că își invita prietenii acasă ca orice alt copil, singura diferență fiind faptul că reședința Playboy avea propriul bar și parc zoologic, scrie Agerpres.
Spre deosebire de fratele său Marston, arestat în urmă cu câțiva ani pentru violență domestică asupra iubitei sale, Cooper s-a ținut departe de scandaluri. A studiat cinematografia, are propria companie, "Hop media" și colaborează cu agenții pentru organizarea de evenimente și managament.
El se va căsători în curând cu actrița Scarlett Byrne, cunoscută pentru rolul său din celebra saga "Harry Potter", unde o interpretează pe Pansy Parkinson.
Cooper pare dornic să calce pe urmele tatălui său, așa cum a făcut și sora sa Christie, și să lupte pentru a menține Playboy pe linia de plutire.