Ei nu vor mai avea PROBLEME CU FACTURILE! Blocul din România care foloseşte PANOURILE SOLARE
Au mizat pe căldura de la soare şi vor începe să folosească apă caldă produsă cu ajutorul panourilor solare în câteva zile.
Pentru primul bloc din Deva, judeţul Hunedoara care foloseşte acest tip de sistem eco, factura la apa caldă se reduce lunar cu câteva mii de lei, scrie zhd.ro.
Primul bloc din Deva care va beneficia de apă caldă, înfierbântată direct de soare are 20 de apartamente şi aparţine Fundaţiei “Sfântul Francisc”.
10 panouri solare instalate pe acoperişul blocului, încălzesc o cantitate de apă de 1.500 de litri, depozitaţi în două boilere la parterul imobilului, care asigură apă caldă pentru peste 160 de persoane.
Sistemul neconvenţional de încălzire al apei, decuplează automat apa de la sistemul public la cel produs de soare, în momentul când în boilere apa depozitată ajunge la 45 de grade Celsius.
Toată instalaţia a fost fabricată în Austria, iar dacă este necesar pe lângă încălzirea apei, sistemul poate produce şi căldură. "Momentan ne vom axa pe producerea de apă caldă. Pentru încălzirea celor două scări de bloc, ar mai fi nevoie de instalarea câtorva panouri solare, investiţie pe vare o vom avea în vedere", spune Galaczi Lester, administrator al Mănăstirii Franciscane.
Cu ajutorul energiei solare, costurile de întreţinere ale blocului vor fi reduse cu peste 4.000 de lei, pentru lunile de vară, când soarele are cea mai mare putere de încălzire.