Tăriceanu, la ÎCCJ: "Procurorii fac ceea ce se numește vânătoare! DNA, un fel de poliție politică"
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost audiat, marți, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Acesta a declarat la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că acuzațiile aduse de procurori sunt "niște supoziții, niște speculații care n-a niciun fel de fundament real. Sigur că procesul își urmează cursul, vor fi audiați și alți martori, ceea ce cred că este necesar. Remus Truică a fost audiat, dar declarația lui nu a fost menționată. O declarație care în mod evident nu era favorabilă acuzațiilor aduse de procurori, s-a încercat eludarea ei. Eu n-am nevoie să mă ajute nimic, pentru că sunt nevoinovat. Vreau să se rețină doar adevărul și faptul că acuzațiile sunt nefondate".
Călin Popescu Tăriceanu a susținut că procurorii fac o vânătoare de oameni și a asemănat DNA cu o poliție politică.
"E un fel de proces de intenție. Procurorii la noi ar fi mulțumiți să declarăm ce și-ar dori ei, eventual să ne și autoincriminăm. Având în vedere informațiile care mi-au parvenit, că în alte dosare procurorii au cerut să se facă denunțuri la adresa mea, cred că este evident că procurorii fac ceea ce se numește vânătoare. Și nu sunt singurul în această situație. Consider că este inacceptabil acest comportament din partea procurorilor, care încearcă să smulgă denunțuri. DNA este un fel de poliție politică în România", a declarat șeful Senatului.
Întrebat dacă îi este frică de parchetul anticorupție, Tăriceanu a spus: "Mi-e frică de DNA... De doi ani nu am pregetat să arăt modul defectuos în care funcționează DNA. Așa de frică îmi e că tot eu am făcut sesizare la CCR împotriva lor".
La primul termen al procesului, în 14 martie, preşedintele Senatului a spus că nu recunoaşte învinuirile şi nici nu le înţelege, precizând că nu vrea să fie judecat în procedură simplificată şi că vrea să dea o declaraţie la un alt termen de judecată, instanţa stabilind ca el să fie audiat în 11 aprilie.
Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu, după ce ar fi minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.
Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.
În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.