Șeful IPJ Botoșani, plasat sub control judiciar de DNA
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție au dispus măsura controlului judiciar față de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, comisarul șef Cristian Cucoreanu, dar și față de șeful Serviciului resurse umane din cadrul instituției, comisarul șef Adrian Osolinschi, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit acestuia, cei doi au obligația de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, de a nu comunica cu anumiți agenți și ofițeri din cadrul IPJ Botoșani, direct sau indirect, pe nicio cale și de a nu deține, folosi și purta arme. Cucoreanu și Osolinschi sunt acuzați de nerespectarea atribuțiilor de serviciu din fișa postului privind promovarea într-o funcție superioară de execuție, respectiv ofițer specialist I, a unui angajat al instituției. "Această faptă a dus, pe de o parte, la obținerea unui folos necuvenit în beneficiul ofițerului Șuhan Cristian, lucrător de poliție în cadrul IPJ Botoșani, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, prin numirea într-o funcție superioară, și, pe de altă parte, la producerea unui prejudiciu moral ofițerilor de poliție ce îndeplineau condițiile de accedere pe funcția superioară, necesară de altfel, ocupării gradului profesional de comisar șef de poliție", se mai arată în comunicat.