Șeful CJ Hunedoara, Mircea Moloț, reținut de DNA
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, liberalul Mircea Moloț, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri seară, de procurorii DNA, în dosarul în care este suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă, după ce în urmă cu o lună au fost făcute percheziţii la CJ şi la locuinţa acestuia, de unde au fost ridicate documente, potrivit Realitatea TV.
UPDATE: Avocatul liberalului, Radu Chiriță, a afirmat că acuzațiile care i se aduc președintelui Consiliului Județean Hunedoara sunt fapte de corupție, printre acestea neregăsindu-se însă cele de abuz în serviciu sau de cumpărare de influență. Avocatul a susținut că acuzațiile care i se aduc președintelui CJ Hunedoara nu se susțin și că acestea "sunt formulate în linii mari doar pe baza unor documente contabile", în care, însă, nu ar fi nimic ilegal, informează Agerpres.
Mai mult, acuzația procurorilor DNA potrivit căreia Mircea Moloț ar fi alocat în mod preferențial bani comunei Turdaș este hilară, susține Radu Chiriță, în contextul în care în comuna respectivă primar este un membru al PSD. Totodată, avocatul a mai spus că în aceeași ședință în care s-au acordat bani comunei Turdaș s-a făcut același lucru pentru alte 40 de comune, iar decizia a fost adoptată de întreg Consiliu Județean și nu de către Mircea Moloț singur.
UPDATE: Ginerele preşedintelui CJ Hunedoara, Roberto Patrik Venter, şi omul de afaceri, Pup Emanoil Milică, au fost reţinuţi, miercuri seară, în dosarul lui Mircea Moloţ, de procurorii DNA Alba, în urma audierilor în dosarul în care Moloţ este suspectat de fapte de corupţie, conform unor surse judiciare, citate de Mediafax.
Tot miercuri seară a fost reținut și vicepreşedintele instituţiei Tiberiu Balint.
Mircea Moloț a fost audiat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie Alba, unde a fost citat să se prezinte în dosarul de corupţie în care, în 7 noiembrie, au fost făcute percheziţii la Consiliul Judeţean Hunedoara, la locuinţa sa din Deva, precum şi la sediile a şapte firme, tot din Deva. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Mircea Moloţ ar fi fost chemat la DNA pentru că ar fi în atenţia anchetatorilor pentru noi fapte, iniţial el fiind suspectat de trafic de influenţă, într-un dosar în care în 3 februarie 2014 a fost începută urmărirea penală.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obţinute de Mediafax, anchetatorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul lui Moloţ de la CJ Hunedoara un document clasificat ca secret de stat, nivel "secret". Astfel, procurorii au extins urmărirea penală şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.
De asemenea, anchetatorii au date că, în perioada 2010-2014, Mircea Moloţ a participat la luarea deciziilor privind aprobarea capitolului bugetar al CJ Hunedoara privind reclama şi publicitatea, a dispus plăţi privind aceste servicii şi a semnat contracte de servicii de publicitate prin care firma administrată de fiica sa, Alexandra Moloţ, ar fi obţinut peste 990.00 de lei. Totodată, în documentele anchetatorilor se mai arată că administratorul SC Fabimar Prestcom l-ar fi ajutat pe Mircea Moloţ să ascundă conflictul de interese în care se afla prin prestarea de servicii de publicitate în favoarea CJ Hunedoara de către SC Capital News Media SRL şi SC Alexandra Tour SRL, ambele administrate de fiica lui Moloţ. Potrivit procurorilor, SC Fabimar Prestcom era doar un intermediar al celor două firme.
Totodată, Moloț este suspectat şi că ar fi condiţionat acordarea de fonduri guvernamentale comunei Turdaş de modul în care localnicii ar fi votat la alegerile prezidenţiale. Astfel, anchetatorii arată că, în 19 octombrie, Mircea Moloţ s-ar fi folosit de autoritatea dată de funcţia publică pe care o deţine în virtutea faptului că îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, pentru direcţionarea unor fonduri guvernamentale către bugetul comunei Turdaş, în tranşe, contrar dispoziţiilor legale, "suma finală fiind condiţionată de modul în care alegătorii din comuna respectivă îşi vor exprima opţiunea de vot" la alegerile prezidenţiale.
Mai multe pe Mediafax.