Șeful asociației de vânătoare a lui Dragnea a dat un "tun" de 23 milioane de lei și a fugit
Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea Pandele, nu a fost în stare să facă dezinsecția și deratizarea orașului, deși a plătit 23.000.000 de lei. Și nu oricui, ci unei firme patronate de șeful asociației de vânătoare a lui Liviu Dragnea. După ce a luat banii de la primărie, "vânătorul lui Dragnea", Virgil Lucian Constantin, a spălat putina.
Cum a spălat putina? A vândut firma unui teleormănean, specializat în "transferarea" firmelor cu probleme pe numele unor egipteni care nu există.
Efectul asupra bucureștenilor e devastator: locuitorii Capitalei sunt terorizați de țânțari și gândaci, în timp ce șobolanii se plimbă ne-stingheriți pe mijlocul bulevardelor. Noaptea, pe zidurile Facultății de Arhitectură, gândacii se comportă ca studenții de anul I, nerăbdători să intre în sălile de curs pentru a-și cunoaște colegii și profesorii. De ce s-a ajuns în situația aceasta?
O licitație e anulată, alta e câștigată
Pe 29 februarie 2016, Consiliul General al Municipiului București a aprobat, printr-o hotărâre, Programul unitar de igienizare. În baza acestui document, Primăria Capitalei a organizat o licitație publică pentru deratizare și combaterea țânțarilor din Capitală. Contractul a fost câștigat de firma Coral Impex, din Ploiești, însă Primăria Capitalei nu a vrut să semneze contractul. Un an mai târziu, pe 22 februarie a.c., PMB a decis anularea licitației, ilegal.
Mai mult pe romanialibera.ro