MENIU

Efectul Tianjin: tone de pești morți în râurile din jur

Pesti morti

Pesti morti

Pesti morti

Pesti morti

Pesti morti

Pesti morti

Numărul mare de pești morți găsiți în râul Haihe, din apropierea locului unde a avut loc deflagrația de la Tianjin, confirmă temerile că substanțele toxice extrem de periculoase s-au extins.

Cu toate că autoritățile chineze au declarat că teritoriile din afara zonei afectate de explozie sunt în afara oricărui pericol de contaminare, prezența peștilor morți ridică mari semne de întrebare asupra acestui fapt, informează CNN.

Potrivit agenției chineze de știri Xinhua, nu s-au detectat substanțe toxice în apele râului unde au fost găsiți peștii. Un expert în mediu, Deng Xiaowen, a spus că mulți alți factori ar fi putut duce la moartea peștilor.

Exploziile uriașe din China, care au avut loc miercuri noaptea, s-au văzut din spațiu. O serie de fotografii șocante cu deflagrațiile din Tianjin au fost date publicității de Stația Spațială Internațională.

Poliția a confirmat prezența cianurii de sodiu, care este fatală atunci când este inhalată și ingerată. Autoritățile au cerut evacuarea imediată a populației pe o arie de 9 kilometri din cauza unei posibile contaminări.

Bilanțul tragediei a ajuns la 104, potrivit Associated Press, între care 21 de pompieri. Încă nu se cunoaște numărul pompierilor dispăruți.

Mai multe articole despre:
Tianjin