MENIU

Efectul Olguța. Casa de pensii angajează 1.300 de oameni ca să recalculeze pensiile

Noua lege a pensiilor, care promite dublarea pensiilor în următorii 3-4 ani, începe printr-un efect masiv de recalculare, după noile formulare de calcul.

Casa Naţională de Pensii va angaja 1.300 de oameni în anul 2019 ca să poată recalcula pensiile românilor, în acord cu prevederile noii legi a pensiilor, a cărei variantă finală a fost definitivată marţi, 9 octombrie, potrivit Economica.net.

Ministrul de resort a explicat şi faptul că noua lege nu ar fi putut fi aplicată din anul 2019 din cauza volumului mare de muncă pe care-l implică recalcularea pensiilor, în contextul în care acordul global, sporurile, al 13-lea salariu, orele suplimentare vor fi luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei.

"Un specialist de la Casa de Pensii poate calcula, în medie, 8 dosare pe zi. Vorbim de 5 milioane de pensionari. Este imposibil ca legea să fie aplicată din 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care legea abia astăzi (miercuri, 10 octombrie n.r.) va pleca spre Parlamentul României. Indiferent de softul pe care îl vom avea. Foarte multe dosare vor trebui luate la mână, pentru că în lege apare acordul global care se ia în calcul. Până acum, pentru toate drepturile de natură salarială, precum acordul global, al 13-lea salariu, primele de Paşte şi de Crăciun nu se punea vreodată problema să fie calculate la pensie, deşi oamenii plătiseră contribuţii pentru toate aceste drepturi salariale. De acum se vor lua în calcul. Am trecut un procent de 10% care se ia în calcul pentru absolut toată lumea care a lucrat înainte de 2011 şi după 1975, când a apărut prima lege a salarizării şi aceste drepturi. Este foarte posibil ca pensionarii să poată justifica o sumă mai mare de bani, respectiv un procent de 30% în loc de 10% şi să vină cu adeverinţe", a explicat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.

Mai multe articole despre:
Legea pensiilor