MENIU

Efectul incendiului de la Petromidia. ITM verifică toate unităţile de prelucrare a ţiţeiului

Inspecția Muncii va iniția, începând cu data de 29 august 2016, o acțiune de control în toate unitățile de prelucrare a țițeiului din țară, măsura venind după explozia produsă la rafinăria Petromidia din Năvodari, potrivit unui comunicat de presă al Inspecției Muncii.

Conducerea Inspecției Muncii a anunțat că a instituit o comisie din care fac parte inspectori de specialitate, pentru a cerceta cauzele producerii incendiului care a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari.

"Aceștia vor verifica dacă au fost încălcate reglementările legale, vor stabili cine poartă răspunderea pentru producerea accidentului, măsurile care se impun în vederea prevenirii altor situații similare și, de asemenea, au sarcina de a determina caracterul accidentului, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, cu modificările și completările ulterioare", se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Muncii.

Totodată, Inspecția Muncii a anunțat că va iniția, începând cu data de 29 august 2016, o acțiune de control în toate unitățile de prelucrare a țițeiului din țară.

Parchetul Curții de Apel Constanța a preluat dosarul referitor la explozia produsă luni la Rafinăria Petromidia din Năvodari, acuzațiile fiind de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu arsuri pe aproape toată suprafața corpului, rănit în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, a murit, marți dimineață, la Spitalul Bagdasar-Arseni din București. Alți trei răniți sunt internați în continuare în unitățile spitalicești din Capitală.

Mai multe articole despre:
0 incendiu Petromidia incendiu Petromidia