MENIU

Efectul băuturilor acidulate asupra organismului

Băuturile carbogazoase dietetice cresc riscul de accident vascular cu 61%

O doză de suc pe zi, chiar și două pe săptămână își pun amprenta asupra organismului. O doză de 330 ml de suc conține echivalentul a șapte, până la zece lingurițe de zahăr. Iată care cum se răsfrânge asupra sănătății consumul exagerat de băuturi acidulate, potrivit doctorulzilei.ro.

Creier

O dieta bogată în zahăr poate interfera cu anumite procese neurologice, în special cele implicate în procesul de memorare. Un studiu publicat în revista Neuroscience a scos la iveală că în cantități excesive, zahărul poate reduce producerea unei proteine cunoscute sub numele de factor neurotrofic derivat din creier (BDNF). Un nivel scăzut de BDNF, face sarcinile de zi cu zi, precum memorarea sau învățarea mult mai dificile.

Inima

Specialiștii de la Universitatea din Miami au descoperit că până și consumul unei singure doze de suc pe zi crește cu 61% riscul de a dezvolta probleme cardiovasculare. La fel de periculoase sunt și băuturile light, așadar cea mai bună metodă de a evita astfel de probleme este să vă feriți de sucurile de orice fel.

Plămâni

Oamenii de știinta susțin că băuturile carbogazoase cresc riscul complicațiilor pulmonare precum tulburarea pulmonară obstructivă cronică ( BPOC ).

"Consumul de băuturi răcoritoare este asociat cu un risc crescut de astm și/sau BPOC”, a declarat Dr. Zumin Shi, cercetator la Universitatea din Adelaid".

Dinți

De fiecare dată când iei o înghițitură de suc, zahărul împreună cu bacteriile din cavitatea bucală formează acid. Acest acid slăbește smalțul dinților și în timp duce la formarea plăcii bacteriane care cauzează carii.

Băuturile acidulate scad și pH-ulsalivei stimulând dezvoltarea bacteriilor și eroziunii dentare.

Degete

Guta este o inflamare a articulațiilor, însoţită de dureri. Specialiștii spun că acestă boală este tot mai des întâlnită, din cauza consumului de băuturi nesănătoase. Oamenii de știință de la Universitatea British Columbia spun că afecțiunea este cu 85% mai comună în rândul bărbaților care beau mai mult de două doze de suc pe zi decât în rândul celor care nu consumă aceste băuturi. De vină ar fi fructoza din sucurile acidulate, care crește nivelul de acid uric din sânge, principalul declanșator al gutei.

Pancreas

Băuturile acidulate dublează șansele de a face cancer de pancreas, una dintre cele mai nemiloase tipuri de tumori. De vină este cantitatea mare de zahăr din sucuri.