Efectele terapeutice surprinzătoare ale grădinăritului
Cultivarea și îngrijirea plantelor poate avea efecte pozitive asupra persoanelor suferind de Alzheimer, informează publicația passionsante.be duminică, 21 septembrie, când în întreaga lume se marchează Ziua Internațională de luptă contra maladiei Alzheimer, potrivit AGERPRES.
Potrivit unei cercetări realizate de specialiști de la universitatea britanică din Exeter, apărut în revista 'Journal of the American Medical Directors Association', grădinăritul poate fi extrem de util pentru cei afectați de Alzheimer sau alt tip de demență. Datele procesate au provenit din aproximativ 20 de studii care au analizat legătura directă sau indirectă între această boală și cultivarea plantelor. Au fost analizați doar pacienți aflați în instituții specializate pentru îngrijirea acestui tip de bolnavi.
În opinia cercetătorilor, impactul pozitiv asupra celor bolnavi de Alzheimer este explicat prin faptul că activitățile din grădină implică mișcare fizică și reduc gradul de agitație, favorizând chiar relaxarea. Totodată, cultivarea plantelor stimulează memoria și interacțiunea cu oamenii din jur și crește starea de bine nu numai a pacienților, ci și a membrilor familiilor lor și a personalului sanitar care îi îngrijește.
Ziua Internațională pentru combaterea maladiei Alzheimer (World Alzheimer's Day) este marcată în fiecare an la 21 septembrie, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Federației Internaționale pentru Alzheimer (FIA). Campania din 2014 are ca temă: "Demența: putem reduce riscul" și se axează pe prevenirea bolii prin promovarea unui stil de viață sănătos.
Potrivit Raportului intitulat "Demența: o prioritate pentru sănătatea publică" lansat, în 2012, de OMS și FIA, această boală afectează 35,6 de milioane de persoane din întreaga lume, estimându-se că, până în 2030, numărul suferinzilor se va dubla, iar până în 2050 se va tripla.