MENIU

Efectele războiului din Ucraina se simt tot mai puternic în Europa - Austria anunță reactivarea unei centrale pe cărbune

Foto/Profimedia

Guvernul austriac, confruntat cu scăderea livrărilor de gaze din Rusia, a anunţat duminică seara că va reporni o centrală pe cărbune dezafectată pentru a putea compensa o eventuală penurie, transmite AFP.

Cancelaria austriacă a anunţat într-un comunicat de presă publicat la încheierea unei reuniuni de criză că, împreună cu grupul Verbund, principalul furnizor de energie electrică al ţării, "s-a convenit reactivarea centralei termice" situată în Mellach (sud), în prezent închisă. Obiectivul este ca aceasta "să poată produce din nou energie electrică, din cărbune, în caz de urgenţă".

Procesul ar trebui să dureze câteva luni, a precizat ministerul mediului pentru agenţia de presă APA.

Mellach, ultima centrală pe cărbune din Austria, a fost închis în primăvara anului 2020, ca parte a dorinţei guvernului de a elimina această sursă poluantă de energie şi de a produce 100% electricitate din surse regenerabile până în 2030.

"Obiectivul nostru principal este să asigurăm aprovizionarea ţării", al cărei gaz provine în proporţie de 80% din Rusia, a justificat cancelarul conservator Karl Nehammer, care guvernează împreună cu Verzii."Este vorba de înlocuirea gazului rusesc lipsă cu alte surse sau furnizori, astfel încât să putem continua să facem rezerve".

Austria avea un procent de stocare de 39% la jumătatea lunii iunie, un procent mai mare decât media Uniunii Europene, potrivit comunicatului de presă.

Guvernul austriac prezentase deja un plan de urgenţă în luna mai, dar a decis să meargă mai departe când gigantul Gazprom a anunţat în ultimele zile reduceri ale livrărilor de gaze, pe fondul unei confruntări între ţările occidentale şi Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Şi Germania a anunţat duminică măsuri de urgenţă ce includ posibilitatea de a folosi centrale electrice pe cărbune.