MENIU

Efectele prăbușirii podului de la Luțca: Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcția de președinte al PSD Neamț. Cine îi ia locul

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț

Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei nemțene a social-democraților, în urma incidentului de la Luţca, unde un pod aflat în administrarea Consiliului Judeţean (CJ), ce fusese reabilitat în urmă cu doar câteva luni, s-a prăbuşit, riscurile producerii unor tragedii fiind foarte ridicate. 

Informația a fost confirmată, astăzi, pentru Agerpres, chiar de Ionel Arsene, care este şi preşedinte al CJ Neamţ.

Totodată, acesta a confirmat că preşedinte interimar al filialei PSD Neamţ este preşedintele executiv Daniel Harpa.

În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca, reabilitat cu peste 7 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), s-a prăbuşit în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară. În urma incidentului, o persoană a fost rănită uşor. 

Ca urmare a acestui fapt, traficul rutier în zonă a fost deviat pe alte rute, urmând ca Armata să facă un pod de pontoane până la construcţia unui pod nou.

DNA a deschis un dosar penal in rem ca urmare a acestui incident. De asemenea, IPJ Neamţ are în lucru două dosare penale, unul pentru vătămare corporală din culpă, iar altul pentru abuz în serviciu, mai arată sursa citată.