MENIU

Efectele neștiute ale cafelei asupra organismului. Vei mai bea?

Alături de fructe și legume, cafeaua conține cantități importante de antioxidanți, substanțe care pot preveni efectele dăunătoare ale oxidării la nivelul țesuturilor organismului, ajutându-l să se protejeze împotriva distrugerii celulare și reducând riscurile instalării anumitor tipuri de cancer.

Cafeaua ne ajută să gândim mai rapid și mai clar, alungând stările de somnolență și oboseală. De asemenea, a fost demonstrat științific faptul că, dacă un individ bea o cantitate moderată de cafea, ceea ce înseamnă una sau două cești pe zi, acest lucru nu poate fi decât benefic pentru organismul său, deoarece ajută la reducerea riscului de apariție a cancerului de colon, litiazei biliare, cirozei, maladiei Parkinson, previne apariția astmului sau a diabetului.

S-a demonstrat deja că efectul pe care îl are cofeina asupra organismului uman este acela de creștere a ritmului respirator, fiind folositoare celor cu afecțiuni pulmonare, care au probleme respiratorii. Cofeina poate fi folosită și în provocarea respirației la nou-născuții care au insuficiență respiratorie. Cu toate acestea, o doză mare de cofeină produce efecte secundare nedorite, cum ar fi tremurat sau lipsă de echilibru. Creșterea tensiunii arteriale poate deveni periculoasă pentru aceia care au probleme în acest sens, scrie Agerpres.

Consumul mare de cafea crește și cantitatea de acid secretată în stomac, dar reduce acțiunea prin care stomacul își golește conținutul în intestinul subțire. Cofeina încetinește trecerea alimentelor prin intestinul subțire, însă o accelerează în intestinul gros. Toate aceste efecte pot duce la tulburări digestive sau chiar la ulcer.

Cafeaua reduce capacitatea organismului de absorbție a anumitor substanțe nutritive. Duplicarea ADN-lui este un proces foarte important în reproducerea celulelor și a organismelor. Cofeina poate interfera cu acest proces, dar poate produce și erori în reproducerea celulelor, ceea ce crește riscul de tumori, cancer sau malformații genetice.

Mai multe articole despre:
sănătate efecte cafea organism cofeina