Efectele devastatoare pe care le-ar putea avea UE asupra accesului la Facebook
Facebook ar putea livra actualizările mult mai greu pe continentul nostru dacă europenii vor continua presiunile asupra rețelei sociale.
Așa cum s-a spus mai demult, una dintre marile probleme ale americanilor când vine vorba de discuțiile cu Europa este că nu știu cu cine să vorbească. Deși se încearcă din răsputeri, sunt șanse mari ca Uniunea Europeană să nu ajungă niciodată o entitate precum Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, legislația europeană, pentru o companie precum Facebook, este relativ simplă. ”Dacă o companie se conformează legii din propria țară [membră a Uniunii Europene], aceasta poate opera pe întreg continentul”, scrie Richard Allan, unul dintre oficialii lor, în Financial Times.
Lucrurile pare a se schimba, însă. Investigații împotriva companiei au fost pornite în diferite țări precum Franța, Spania, Olanda, Germania, Belgia și Italia, principala cauză fiind, ca de obicei, confidențialitate. Companie care a avut de-a face doar cu autoritățile irlandeze în ultimii cinci ani (aceasta fiind țara unde sediul lor este situat), Facebook ar putea fi nevoită în viitor să trateze cu autorități de la Atena, Paris, Madrid sau Zagreb.
Conform Wall Street Journal, Facebook a discutat cu mai mult organizații din țările menționate mai sus, specificând foarte clar că...
Află cum îi amenință Facebook pe europeni