Efectele consumului de măsline verzi
Măslinele verzi sunt un deliciu mediteranean, aducând un plus de savoare multor mâncăruri, salate şi gustări de vară. Măslinul, pe numele său oficial Olea europea, este un arbore originar din Siria şi din zonele de litoral ale Turciei, foarte răspândit în jurul Mării Mediterane, unde era cultivat chiar şi cu 5000 de ani în urmă.
Măslinele verzi au un conţinut ridicat de grăsimi, însă grăsimile din compoziţie, respectiv acidul linoleic şi alfalinoleic, sunt benefice organismului, deoarece luptă împotriva colesterolului LDL.
În urma cercetărilor recente, a fost scoasă la iveală capacitatea acidului linoleic de a scădea tensiunea arterială.
- Conţinutul nutriţional al măslinelor este impresionant, având în compoziţie numeroşi compuşi antioxidanţi precum flavone, antocianidine, flavonoli, quercitină, acid gallic, acid caffeic etc. Cocktailul nutriţional unic aduce organismului numeroase beneficii: întăreşte sistemul imunitar, luptă împotriva radicalilor liberi şi sprijină sănătatea sistemului cardiovascular.
- Au efect antiinflamator. Extractele din măsline verzi au efect antihistaminic, ajutând la menajarea alergiilor, iritaţiilor, şi scad inflamaţia cronică.