Medicamentul Ozempic injectabil, pe care îl primeau gratuit pacienții cu diabet zaharat tip 2, nu se va mai importa deloc în România și nu se va găsi în nicio farmacie după data de 31 iulie, anunță Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale. Bolnavii de diabet vor primi, în schimb pastile, la recomandarea medicului.
Producătorul și-a luat angajamentul de a pune pe piață cantități care să asigure întreg necesarul pacienților care suferă de diabet zaharat de tip 2.
Totul vine în urma unui scandal în care medicamentul Ozempic era folosit și de către persoanele care voiau să slăbească. Însă mai multe cazuri de reacții adverse la consumul acestui medicament au fost raportate. Cei care l-au consumat pentru a slăbi au ajuns în spital sau au avut halucinații. La sfârșitul lunii trecute, a fost destructurată o rețea care se ocupa cu traficarea medicamentului.
Gruparea falsifica rețete compensate, ridica medicamente pentru diabet din farmacii, iar apoi le vindea pe piața neagră celor care doreau să slăbească. 13 persoane sunt reținute pentru trafic cu Ozempic. Printre acestea se află și o asistentă medicală de la o clinică privată din Sectorul 1 al Capitalei care este suspectată că a falsificat peste 700 de rețete, cu ajutorul a patru medici, pentru a obține medicamentele decontate ilegal de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Prejudiciul a fost de 1.000.000 de lei. Cazul nu este însă unul singular și face parte dintr-un adevărat fenomen care, în ultimii ani, a golit rafturile farmaciilor și i-a lăsat pe bolnavii de diabet fără tratament. Ozempic, se găsește foarte greu spre deloc tocmai din acest motiv: vânzarea la negru.