Efect şoc al unui medicament comun: acţionează asupra noastra la fel ca alcoolul
Calmantele continuă să fie folosite la scară largă pentru tot felul de neplăceri, de la dureri de cap şi de dinţi până la febră.
Acestea sunt împărţite în două grupe principale: acetaminofen, aşa cum e Tylenolul, şi medicamente anti-inflamatoare non-steroidale, aşa cum sunt Aspirina sau Ibuprofenul. Recent, însă, un studiu a arătat că acetaminofenul afectează creierul în mai multe direcţii, acţionând nu numai asupra centrilor durerii.
Astfel, medicamentul nu face decât să "amorţească" emoţiile şi să afecteze capacitatea creierului de a detecta erorile, se arată într-un raport publicat de Social Cognitive and Affective Neuroscience, citat de Medical Daily, conform Ziare.com.
Studii mai vechi arătaseră deja că acesta reduce intensitatea reacţiilor la respingerea socială şi face frustrările "mai suportabile".
Cercetătorii de la Universitatea British Columbia au pus din nou sub lupa medicamentul, dar nu s-au mai concentrat asupra comportamentului celor cărora li se administrează, ci asupra a ceea ce se întâmplă în cazul lor la nivel neurologic.
Subiecţilor, împărţiţi în două grupuri - doar unul primind 1.000 de miligrame de Tylenol, celălalt nimic - li s-au dat nişte sarcini, observându-se că cei din prima grupa, atunci când greşeau, aproape că nu observau. În orice caz, nu erau foarte afectaţi de cele întâmplate, astfel încât comportamentul apărea în scurt timp din nou.
Practic, creierul aproape că nu mai detectează posibilele greşeli, ceea ce poate duce la un comportament periculos: cum ar fi să vorbeşti cu cineva în timp ce traversezi stradă. Celei de-a două activităţi aproape că nu i se mai da atenţie, astfel că pot apărea accidente.
Cercetătorii afirmă că, într-o anumită măsură, acest medicament afectează creierul la fel că Xanaxul sau alcoolul.
E posibil că medicamentul să afecteze direct concentrarea, fapt asupra căruia se va insistă într-o nouă cercetare.